Cumparaturi online de 125 de milioane de euro

Comertul electronic din Romania inregistreaza cresteri spectaculoase in ultimii ani. Acest trend convinge tot mai multi antreprenori sa isi lanseze afaceri in mediul virtual.

Ploiesteanca Raluca Nitu nu a implinit inca 24 de ani, dar are deja o experienta de peste doi ani si jumatate in managementul afacerilor pe internet.

La inceputul acestui an, in timp ce era inca studenta in anul IV, a decis sa lanseze un nou magazin virtual pentru cadouri si aranjamente florale, pentru a fructifica oportunitatile tot mai mari aparute in acest domeniu. „Ne adresam, in primul rand, oamenilor de afaceri care nu au timp sa mearga in oras sa caute cadouri. Sunt atat barbati, cat si femei – aleg aceasta solutie din lipsa de timp, comoditate si rapiditate“, spune Raluca Nitu, manager ElegantGift.ro

Printre clienti se numara insa si romanii plecati din tara, care nu pot sarbatori alaturi de familie ocaziile importante, dar si cei care vor sa trimita un cadou in strainatate. „Ne adresam si oamenilor care au nevoie de un plus de creativitate atunci cand ofera un cadou“, adauga Raluca Nitu.

Conform estimarilor GeCAD ePayment, in Romania se lanseaza in fiecare luna 20 de magazine online care accepta modalitati de plata electronice. La sfarsitul acestui an, numarul acestora va fi in jur de 750, cu 50% mai multe decat la sfarsitul anului trecut.

Efervescenta pietei autohtone de comert electronic se observa si din numarul tranzactiilor si al volumului de cumparaturi inregistrate in ultimul timp. Conform Romcard, procesatorul tranzactiilor securizate din Romania, in primele sapte luni ale anului, s-au efectuat aproape 280.000 de tranzactii, de peste 4,7 ori mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut.

Si valoarea vanzarilor a crescut in perioada amintita de peste 4,5 ori, pana la aproape 22 de milioane de euro. Din magazinele virtuale se poate cumpara aproape orice, de la produse IT, excursii, ceasuri si pana la bilete pentru concert.

Firma Mioval din Cluj a lansat site-ul ladadezestre.com pentru a promova artizanatul autentic romanesc, cel produs manual de taranul roman.

„Ideea ne-a venit de mult timp, in momentul in care am inteles ca Romania se poate diferentia de alte tari nu prin preluarea traditiilor altor tari, ci prin ceea ce avem langa noi, dar nu pretuim asa cum ar trebui. Astfel, dorinta acestui site este aceea de a promova autenticul romanesc, de fapt originea acestei tari“, spune Valentin Bolboaca, administratorul siteului.

Reprezentantii magazinului eMAG.ro, cel mai mare jucator de pe piata autohtona, apreciaza ca volumul pietei de comert electronic din tara noastra va fi anul acesta de 125 milioane de euro. Dar, din aceasta suma, numai aproximativ 35 vor fi realizate prin metode de plata electronica.

Numerarul este inca rege

„Marea majoritate a magazinelor virtuale au minimum doua metode de plata: plata in avans si plata ramburs. Pentru cele care au produse de valoare foarte mica este preferata plata via SMS. Cardurile bancare nu sunt o necesitate inca in piata si cred ca nu s-a ajuns la gradul de maturizare necesar unei astfel de metode de plata. Plata prin carduri bancare este mai mult o declaratie de potenta si de legalitate“, spune Madalin Matica, director general al DotCommerce Romania.

[…]

279.500 de tranzactii, la care plata s-a efectuat online, au inregistrat in primele sapte luni ale acestui an magazinele virtuale din Romania.

Articol de Daniel Catana

[citeste articolul]

Underclick Corp.

este serviciul de baza pentru publicare in reteaua Underclick. El reprezinta efortul conjugat al tuturor membrilor echipei de a acoperi subiecte generale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *