Auditarea si certificarea magazinelor online participante la GPEC 2009

“Avem 5 ani de implicare directa in piata si 4 ani de cand organizam Gala Premiilor eCommerce. E momentul sa ducem lucrurile mai departe, iar atestarea GPeC este primul pas concret facut pentru cresterea increderii consumatorilor in comertul online. Certificarea magazinelor nu va fi, insa, temporara ci va continua inclusiv dupa desfasurarea Galei, va fi mai complexa si va constitui un punct de referinta in e-commerce”, promite Andrei Radu, directorul Link 2 eCommerce si organizatorul Galei.

Pentru moment, magazinele online care se inscriu in competitie la Gala Premiilor eCommerce trebuie sa respecte 6 conditii, din care 2 sunt fara echivoc: sa nu faca spam si sa nu aiba un comportament anticoncurential in piata.

Celelalte 4 reguli vizeaza principalele informatii pe care comerciantii trebuie sa le ofere potentialilor clienti, respectiv: data complete de contact, detalii despre cum decurge procesul de tranzactionare si informatii despre garantii, service, returul produselor etc., mentionarea in clar a procesatorului de plati si posibilitatea de comanda online, fara a fi acceptate in competitie site-urile de tip “catalog electronic”.

“Credem ca magazinele online care nu respecta aceste reguli, nu au ce cauta pe piata. Daca vrei sa vinzi un produs trebuie sa iti asumi anumite responsabilitati si sa ii oferi clientului tau tot suportul necesar atat pre-, cat si post-vanzare. Un site care nu isi dezvaluie identitatea nu este credibil, la fel cum un site care apeleaza la tehnici anticoncurentiale sau spam nu a inteles ca e-commerce inseamna business si nu o jungla”, spune Andrei Radu.

“Chiar daca parem drastici, nu facem altceva decat sa cernem piata iar cei care cred ca noi, ni se vor alatura – si asta pentru ca facem mai mult decat o festivitate de premii”, conchide Radu.

Potrivit lui Andrei Radu, certificarea magazinelor online nu se opreste odata cu desfasurarea Galei Premiilor eCommerce 2009.

Echipa Link 2 eCommerce lucreaza deja la implementarea marcii de incredere pentru toti comerciantii care doresc sa adere la acest proiect si au dezvoltat inclusiv un sistem de rezolvare alternativa a disputelor, astfel incat consumatorii nemultumiti de serviciile magazinelor sa aiba o cale comoda de a-si rezolva problemele, fara sa apeleze la instantele judecatoresti.

“Ceea ce vedeti acum la GPeC este doar pasul de inceput. Nu suntem duri cu magazinele online si nici cu consumatorii – protejam ambele parti deopotriva, dar trebuie sa intelegem ca adevaratul e-commerce este un business curat in care magazinele vand, iar clientii sunt multumiti de produsul cumparat si de serviciile comerciantului. Magazinele care se vor alia sub o entitate proprie nu vor face altceva decat sa-si urmareasca propriul interes, in schimb noi suntem impartiali si credem in obiectivitate. De 4 ani am demonstrat acest lucru, fara sa ne pese ca eram singurii “nebuni” care in 2005 promovau comertul electronic, atunci cand doar RomCard mai stia ce inseamna tranzactii cross-border, iar bancile se uitau chioras cand le intrebam despre 3D Secure”, spune Andrei Radu.

Potrivit organizatorilor Galei Premiilor eCommerce, atestarea GPeC este doar o prima etapa in certificarea magazinelor online.

Daca in prezent, comerciantii primesc un buton cu inscriptia “Magazin atestat GPeC”, acesta se va modifica dupa desfasurarea Galei in “Trusted by LINK”, iar magazinele vor primi un anumit punctaj in functie de conditiile intrunite.

Tot potrivit organizatorilor, in acest moment se lucreaza la lansarea proiectului “trusted.ro”.

“Am reunit specialistii din online pentru certificarea magazinelor, iar proiectul este urias. Avem companii de renume – brand-uri internationale care ne sustin in acest proiect. Dar cred, cu tarie, ca trebuie sa miscam lucrurile impreuna. Cine are curaj sa se inscrie la GPeC, are curaj sa fie certificat ca magazin de incredere si, in acest fel, face un mare pas catre un comert electronic sanatos si catre cresterea increderii consumatorilor in tranzactiile prin internet”, afirma Andrei Radu.

Gala Premiilor eCommerce 2009 se va desfasura la inceputul lunii octombrie.

Pana in prezent, sase magazine au fost deja atestate GPeC: Sensis.ro, Strolllers.ro, AltShop.ro, Oktal.ro, Dedemart.ro, USBmania.ro.

Perioada de inscrieri se incheie pe 4 septembrie 2009.

A patra editie a Galei Premiilor eCommerce este sustinuta de: Romtelecom, ePayment, GreenPixel, Logitech, FAN Courier, Vinexpert, IT-Exchange, eName.ro.

Parteneri media: Money.ro, Business Standard, Money Express, The Money Channel, EuropaFM, Radio Lynx, ARBOinteractive, Elevate, ComunicateDePresa.ro, Joobs.ro, ClubAfaceri, NewsChannel, AllShops.ro.

Underclick Corp.

este serviciul de baza pentru publicare in reteaua Underclick. El reprezinta efortul conjugat al tuturor membrilor echipei de a acoperi subiecte generale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *