Aplicatii mobile pentru Alfabet

11Aplicația educativă FunABC de la Ejuk: O nouă aplicație educativă a apărut pe piața aplicațiilor mobile. Aplicația este destinată celor mici, și anume cu vârstele cuprinde între 2-5 ani.

Aplicația poate fi descărcată gratis de pe Play Market, de aici

Există multe aplicații ce învață alfaberul, dar nu și alfabetul român. Aici, dacă am trage o paranteză, am spune ca nimeni nu este interesat în dezvoltarea aplicațiilor în română.

Aplicația FunABC a fost construită după principiul abecedarului clasic. Fiecare literă apare pe ecran împreună cu un animăluț. Culorile sunt atractive și formele sunt simple.

Aplicația iși face startul cu prima literă din alfabet și imaginea unui aricel nostim. Literele pot fi listate înainte și înapoi după doleanțe, sau se poate alege o literă aleator din meniul din partea de sus a ecranului.

Interfața aplicației este simplă pentru nu a induce în eroare micuții. Pop-up-ri sau ferestre inutile nu există. Acest fapt va duce la finisarea jocului cu succes.

Aplicația este unică prin faptul că sunetele emise de animăluțe sunt reale, iar vocea ce pronunțață literele și cuvintele aparține scriitoarei de povești Ada Demirgian.

Dezvoltatori: http://ro.ejuk.net

Claudiu Gamulescu

este fondator al Underclick.ro, brand infiintat in 2004. De atunci cateva sute de situri web si produse au fost lansate sau consiliate. Cateva sute de oameni au trecut prin programele de training "la sala" ale lui Claudiu, iar cateva mii au descarcat cartile si programele de coaching online. Crede in Internet folosit pentru afaceri, un canal care trebuie inteles si stapanit cum se cuvine. Folositi-l cu inteligenta !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *