25 februarie: ultima zi de depunere a declaratiei D112

Declaratia unica a fost depusa de 82% dintre angajatori pana la data de 24 februarie inclusiv.
ANAF logoAgentia Nationala de Administrare Fiscala (A.N.A.F.) informeaza ca pana ieri, 24 februarie inclusiv, au fost depuse 385.251 de declaratii D112, reprezentand circa 82% din totalul declaratiilor de depus.

Formularele au fost transmise prin internet in proportie de 15%, restul fiind depuse in forma fizica, la ghiseu.

Cele aproximativ 385.000 de declaratii depuse acopera un numar de 4.966.000 de asigurati.

Pentru 37% dintre acestia, declaratiile au fost depuse online, ceea ce inseamna ca angajatorii cu numar mare de salariati au preferat depunerea prin internet.

Cea mai mare parte din declaratii s-a depus in perioada 21-24 februarie (68% din totalul declaratiilor depuse), cu o medie de 42 de asigurati per declaratie in cazul depunerilor online si de 11 asigurati per declaratie in cazul depunerilor la ghiseu.

Astazi, 25 februarie, este ultima zi de depunere a declaratiei D112 pentru obligatiile aferente lunii ianuarie.

Declaratia unica (D112) cuprinde obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, informatii care erau furnizate pana la implementarea acestui sistem catre patru institutii (A.N.A.F., C.N.P.A.S., A.N.O.F.M., C.N.A.S.S.).

Nedepunerea sau depunerea cu intarziere a formularului 112 constituie contraventie si se sanctioneaza potrivit prevederilor art. 219 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu amenda de 500 – 1.000 lei pentru persoane fizice, respectiv 1.000 – 5.000 lei pentru persoane juridice.

In situatia in care angajatorul nu depune in mod repetat declaratia lunara, acesta va fi declarat inactiv, cu consecintele legale ce decurg de aici.

Conform evidentelor fiscale, numarul total de contribuabili ce au obligatia depunerii D112 (angajatori si asimilati acestora) este de aproape 470.000. Dat fiind numarul mare de contribuabili cu obligatii declarative ce nu au efectuat inca operatiunile de depunere, conducerea A.N.A.F. a decis suplimentarea numarului de ghisee pana la 1.717 de unitati, la care se adauga 46 de ghisee puse la dispozitie de catre Casele de asigurari sociale in judetele Brasov, Constanta, Cluj si Iasi, precum si in municipiul Bucuresti.

Agentia Fiscala a postat pe pagina proprie de internet, www.anaf.mfinante.gov.ro, lista adreselor unde sunt localizate ghiseele disponibile.

In plus, s-a decis ca in zilele de 24 si 25 februarie a.c. la toate unitatile A.N.A.F. de primire a declaratiilor sa se lucreze in doua schimburi, in intervalul orar 08.00-20.00, urmand ca, daca situatia o cere, programul sa fie prelungit si dupa orele 20.00, astfel incat sa fie inregistrate declaratiile de la toate persoanele aflate fizic la ghisee.

Pana la data de 1 iulie 2011, contribuabilii vor putea depune noul formular fie prin internet, fie la ghiseu, in ultima situatie prezentand Anexa 1 semnata si stampilata, celelalte informatii urmand sa fie livrate pe suport electronic (CD).

Declaratia se depune in forma unui fisier PDF, conform anexei 1 la H.G. nr. 1397/2010, care are atasat fisierul XML descris in anexa 8 din acelasi act normativ. Incepand cu 1 iulie a.c., depunerea prin internet devine obligatorie.

D112 se completeaza/valideaza cu ajutorul programelor de asistenta puse la dispozitia contribuabililor gratuit de unitatile fiscale sau descarcate de pe site-ul A.N.A.F.

Agentia Fiscala a pus la dispozitia contribuabililor un ghid de completare a declaratiei D112 ce poate fi gasit pe site-ul institutiei, www.anaf.mfinante.gov.ro.

De asemenea, A.N.A.F. dispune de un call-center destinat acordarii indrumarii si asistentei putand fi obtinute informatii suplimentare la nr. 031-40.39.160.

Depunerea prin internet presupune achizitionarea unui certificat digital calificat de semnatura electronica emis de furnizorii autorizati si inrolarea acestuia la organele fiscale.

Directia de Comunicare, Relatii Publice si Mass Media
www.anaf.mfinante.gov.ro

Underclick Corp.

este serviciul de baza pentru publicare in reteaua Underclick. El reprezinta efortul conjugat al tuturor membrilor echipei de a acoperi subiecte generale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *